distractie pentru fete cu jocuri de gatit

Toţi oamenii când erau copii s-au
jucat cel puţin o dată jocuri de gătit, jocurile în care copiii se visează mari
şi se gândesc că fac mâncare, joc care în unele cazuri prinde bine, fie se
termină groaznic printr-o mică modificare depreciativă a bucătăriei sau a locului
unde se desfăşoară jocul. Cu timpul copiii au renunţat să joace aceste jocuri,
dar acum s-au lansat din nou aceste jocuri, dar de data aceasta au apărut jocuri de gătit online care se pot
desfăşura fără distrugerea a nimic. În noile jocuri se pot face diverse
mâncăruri, adică puteţi alege să faceţi prăjituri sau să faceţi un tort, o
pizza sau chiar în unele jocuri să serviţi mâncarea unor clienţi la masă.

Aceste jocuri pentru unii copii au
influenţă deoarece îi pot ajuta în bine pentru că unele jocuri respectă reguli
întâlnite şi în viaţa reală. Jocurile de gătit sunt preferate în special de
către fete deoarece ele sunt în general de către această meserie, băieţii find
atraşi rareori de către aceste jocuri, dar există şi excepţii. Aceste jocuri
pun jucătorul, spre exemplu, să facă o prăjitură, îl pun pe jucător să aleagă
ingredientele prăjiturii şi îl pun să treacă ingredientele prin diverse procese
la finalul cărora ar rezulta prăjitura dorită de către respectivul jucător.

Jocurile de gătit îi influenţează pe mulţi copii să
spună că în viitorul lor vor aleage o meserie care este legată de către această
latură, fie bucătar, fie ospătar sau o altă meserie care are legătură cu acest
domeniu. Deşi puţini dintre copiii care spun că vor ajunge să lucreze în acest
domeniu ajung să o facă cu adevărat, aceia care o fac alegerea lor este
influenţată de către aceste jocuri pe care le-au jucat în copilărie. Acest fapt
nu este general valabil deoarece sunt copii care în copilăria lor negau că vor
ajunge spre exemplu bucătari şi acum sunt bucătari bine cunoscuţi sau chiar
cunoscuţi şi la nivel internaţional pentru abilităţile lor, iar alţii care
spuneau de mici că vor fi bucătari acum au meserii printre cele mai diverse.

Jocurile
de gătit
îi fac pe unii copii să îşi aducă părinţii la disperare, spunând
că vor şi ei să facă ceea ce văd în aceste jocuri, iar alţi copii se mulţumesc
doar cu ceea ce văd în jocurile pe care le joacă şi nu se gândesc că pot face
şi ei acasă lucrurile pe care le văd în jocurile jucate de către ei.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: