Rulada cu crema de ciocolata si visine

Ingrediente:

BLAT

5 oua

50 ml ulei

100 g faina

50 g amidon

1 plic zahar vanilinat

150 g zahar

CREMA

6 galbenusuri

12 linguri zahar

3 linguri cacao

o esenta de rom

200 g margarina

150 g visine fara samburi

 

Mod de preparare :

Pentru prepararea blatului separam galbenusurile de albus. Galbenusurile se amesteca cu ulei, pana devine ca o maioneza si se amesteca cu albusurile batute spuma cu un pic de sare. Cu o lingura de lemn amestecam usor de jos in sus pentru a deveni un aluat pufos, adaugam si faina impreuna cu amidonul amestecand pana se incorporeaza si devine un aluat destul de lichid si nu foarte gros. Rasturnam compozitia intr-o tava dreptunghiulara mai mare tapetata cu hartie de copt ( pentru a fi blatul de rulada mai subtire si nu foarte gros cum mi-a iesit mie :P  ) si o dam la cuptor, la foc mediu, pentru 20-30 minute. O incercam cu un betisor de lemn pentru a vedea daca este coapta, apoi o scoatem pe un prosop de bucatarie umed, dezlipim hartia de copt si apoi rulam cu ajutorul prosopului aluatul cat este inca fierbinte. Il lasam deoparte pentru a se raci complet.

Pentru crema, amestecam bine galbenusurile cu zaharul, cacaoa si esenta de rom, pana se dizolva zaharul si pudra de cacao, apoi la foc mic o punem pe aragaz si adaugam margarina amestecand continuu. O lasam pana incepe sa dea in clocot si se ingroasa. Cand blatul s-a racit punem crema calduta, o intindem pe toata suprafata si apoi adaugam visinele. Rulam din nou blatul si il lasam la rece pentru cateva ore. Inainte de a fi servit se poate pudra cu zahar tos deasupra.

Va doresc Pofta buna !

E pentru prima data cand am incercat aceasta reteta si mi-a iesit destul de gustoasa … Merita sa incercati acasa ..

 

Dulceata de visine

O reteta de dulceata de casa, foarte buna, 100% naturala.

Ingrediente

7 kg visine

4 kg zahar

Mod de preparare

Visinele se spala, se curata de samburi si se aseaza intr-o oala mare, se adauga zaharul si se da la foc mic sa fiarba aproximativ 3 ore. Se amesteca destul de des, pentru a nu se prinde. Cand incepe sa dea in clocot prima data, se va lua spuma de deasupra si se arunca, pentru a nu se zaharisi. Pentru a vedea daca este gata dulceata si destul de legata, se va incerca pe o farfurie, se pune o lingura de dulceata si se lasa la racit. Daca picuram dulceata si se incheaga atunci cand ajunge pe farfurie inseamna ca este fiarta. Acum depinde de fiecare cat de groasa sau mai subtire o doriti.

Borcanele se spala, se aseaza intr-o tava, iar dupa ce ati aprins focul la cuptor se introduc inauntru si se lasa timp de cateva minute, pana se va usca apa din ele. Asa se sterilizeaza cel mai bine. Dupa ce dulceata este gata, stingem focul, o lasam 10 minute sa se raceasca un pic apoi se aseaza in borcane, se lasa la racit pana a doua zi, dupa care le legam cu ceolofan in 2-3 straturi sau cu capace. Se aseaza in camara sau in pivnita pentru o mai buna conservare.

Credeti-ma, mi-a iesit o dulceata asa de buna, nu am mai mancat de cand traia bunica mea.

Va doresc Pofta Buna!

Placinta cu visine

 Ingrediente:

– faina 200g
– margarina 100g
– oua 3 buc.
– zahar pudra 2 lingurite
– miere
– visine 1kg
– smantana

    Modul de preparare:

Framantati 150 g faina, 100 g margarina, 1 galbenus, 1 lingurita de zahar pudra si un strop de sare cu atata smantana cat este necesara pentru un aluat moale. Lasati sa se odihneasca la rece timp de o ora, apoi intindeti si tapetati o tava cu acesta. Coaceti pe jumatate, apoi presarati pesmet. Amestecati visinele fara samburi cu 3 linguri de miere si intindeti-le pe aluat. Amestecati 2 galbenusuri cu mierea si cu smantana ramase, adaugati faina si albusurile batute spuma. Intindeti-le deasupra visinelor, introduceti-le inapoi in cuptor si coaceti. La final lasati prajitura sa se raceasca in tava, apoi taiati-o felii cu un cutit umezit.